Parohia "Sf. Ap. Andrei" Schwäbisch Gmünd a luat ființă cu binecuvântarea IPS Serafim, Arhiepiscopul și Mitropolitul ortodox al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în primăvara anului 2001, la inițiativa unui grup de credincioși din localitate împreună cu părintele Mircea Neagu.
Prima Sf. Liturghie s-a oficiat în noaptea Învierii din 2001 (14/15 aprilie 2001).
Primul locaș de închinare a fost Herrgottsruhkapelle din Vordere Schmiedgasse 68/1 (Aalenerstraße) lângă cimitirul Sf. Leonhard. După câțiva ani, capela devenind neîncăpătoare pentru numărul tor mai mare de credincioși, cu ajutorul oficialităților locale și mai ales a domnului Ștefan Weber împreună cu Decanatul catolic, în primăvara anului 2007 are loc mutarea la Sankt Katharina-Kapelle unde parohia funcționează și astăzi.
Slujitorii parohiei "Sf. Ap. Andrei" Schwäbisch Gmünd sunt P.C. pr. paroh Mircea Neagu împreună cu P.C. diacon Tudor Constantin Turcu.
Parohia serbează Hramul Sf. Apostol Andrei, Cel întâi chemat, ocrotitorul României (30 noiembrie) și Hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie).
Sankt Katharina-Kapelle din orașul Schwäbisch Gmünd este locul în care Parohia noastră își desfășoară activitatea. Aceasta este o fostă Capelă a spitalului bolnavilor de lepră și poartă denumirea de „St. Katharina Kapelle“ (Capela Sfintei Ecaterina), după protectoarea pe care o are: Sfânta Mare Muceniță Ecaterina din Sinai.
Capela Sf. Katharina datează probabil din primul sfert al secolului al XIII-lea și a fost construită ca o sală dreptunghiulară simplă, în stil roman. A fost menționată pentru prima dată la 1 noiembrie 1341 când s-au făcut măsurările fundației.
Biserica în care slujim a fost construită înainte de anul 1680. După transformări în stilul gotic, a fost renovată pe larg în stil baroc între anii 1749 și 1757. În această perioadă a fost construită și sacristia trapezoidală din spatele altarului mare. Interiorul a fost decorat cu stuc (material de construcție preparat dintr-un amestec de var stins vechi, praf de marmură și praf de cretă, sau din mortar și ipsos amestecat cu gelatină sau clei, care prin uscare capătă aspectul marmurei) și pictat printre alții și de Joseph Wannenmacher (pictor de frescă murală din perioada barocă). Capela aparține comunității Gmünd fiind renovată în totalitate în anii 1998/99-2000.
Biserica aparține Patrimoniului național german, și este protejată de Legea protecției monumentelor, prin urmare nu se poate face nici o modificare, oricât de mică ar fie ea, fără acordul Instituției protecției monumentelor.
Prin purtarea de grijă a Preotului Paroh român-ortodox, Mircea Neagu, începând cu anul 2007, Biserica a fost încredințată Parohiei Ortodoxe Române "Sfântul Apostol Andrei" pentru ca aceasta să poată săvârși programul liturgic propriu, fiind reamenajată cu iconografia ritului ortodox român, fără a modifica însă absolut nimic din arhitectura de bază, creându-se, în limita posibilităților, ambienta tipicului de slujire a unei Biserici ortodoxe române.
Biserica aflată sub protecția Sf. Mare Mc. Ecaterina din Sinai (25 noiembrie), poartă Hramul Sf. Apostol Andrei, Cel întâi chemat, ocrotitorul României (30 noiembrie) și Hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie).