A C A T I S T U L

DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Rugăciunile începătoare


În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi.(de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește. (de 12 ori)

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru!

(cu trei închinăciuni)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta.

Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta.

Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri.

Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu.

Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit.

Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat.

Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt.

Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne.

Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.

Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă ..., Și acum...,

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție Dumnezeule! (de 3 ori)

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. (de 3 ori)

Doamne, miluiește. (de 3 ori)

Slavă ..., Și acum...,

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. 

Apoi, înainte de Condace și Icoase zice această:


RUGĂCIUNIE CĂTRE DOMNUL NOSTRU

IISUS HRISTOS

Făcută de Sfântul Isaac Sirul


Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care cercetezi făptura Ta, Căruia sunt arătate patimile noastre și neputința firii noastre omenești și tăria pizmașului nostru, Tu însuți ne acoperă de răutatea lui, pentru că puterea lui este tare, iar firea noastră pătimașă și tăria neputincioasă. Tu, dar, o Bunule, Cel ce știi neputința noastră, Care și porți greutatea neputinței noastre, păzește-ne de tulburarea cugetelor și de potopul patimilor și fă-ne vrednici acestei slujbe sfinte a Ta, ca nu cumva, în poftele noastre cele întinate, să pierdem dulceața ei și să ne aflăm fără de rușine și fără de frică înaintea Ta. Ci, Doamne, preadulcele nostru Iisus, miluiește-ne și ne mântuiește.

 

Condacul 1

Glasul 8

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Icosul 1

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-ne nouă, nepricepuților, mintea și limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăim și noi acestea:

   Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;

   Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;

   Iisuse preadulce, slava patriarhilor;

   Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;

   Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;

   Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;

   Iisuse prealine, bucuria călugărilor;

   Iisuse preamilostive, dulceața preoților;

   Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;

   Iisuse preadulce, bucuria preacuvioșilor;

   Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;

   Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 2-lea

Văzând, Doamne, pe văduva care plângea foarte și, precum atunci, milostivindu-Te, ai înviat pe fiul ei, pe care îl ducea să-l îngroape, așa înviază și sufletele noastre cele omorâte cu păcatele, Iubitorule de oameni, și Te milostivește spre noi, care-ți cântăm Ție: Aliluia!


Icosul al 2-lea

Înțelegerea cea neînțeleasă, căutând Filip să o înțeleagă, grăia: Doamne, arată nouă pe Tatăl. Iar Tu ai zis către dânsul: Atâta vreme fiind cu Mine au n-ai cunoscut că Tatăl este întru Mine și Eu întru Tatăl? De aceea, Ție, Celui ce ești necuprins, cu frică Îți grăim:

   Iisuse, Dumnezeule cel mai înainte de veci;

   Iisuse, Împăratul cel preaputernic;

   Iisuse, Stăpânul cel îndelung-Răbdător;

   Iisuse, Mântuitorul cel preamilostiv;

   Iisuse, Păzitorul meu cel preabun;

   Iisuse, curățește păcatele mele;

   Iisuse, ridică fărădelegile mele;

   Iisuse, iartă nedreptățile mele;

   Iisuse, nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;

   Iisuse, ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;

   Iisuse, ziditorul meu, nu mă uita pe mine;

   Iisuse, păstorul meu, nu mă pierde pe mine;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 3-lea

Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-ne și pe noi cei goliți de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și ne dă să-Ți cântăm cu dragoste: Aliluia!

 

Icosul al  3-lea

Iisuse, Cel ce ai mulțime de îndurări, Care ai chemat pe vameși și pe păcătoși și pe cei necredincioși, nu ne trece cu vederea acum pe noi cei asemenea lor; ci, ca niște mir de mult preț, primește cântarea aceasta:

   Iisuse, puterea cea nebiruită;

   Iisuse, mila cea fără de sfârșit;

   Iisuse, frumusețea cea prealuminată;

   Iisuse, dragostea cea nebiruită;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu celui viu;

   Iisuse, miluiește-ne pe noi, păcătoșii;

   Iisuse, auzi-ne pe noi, cei zămisliți întru fărădelegi;

   Iisuse, curățește-ne pe noi, cei născuți în păcate;

   Iisuse, învață-ne pe noi, netrebnicii;

   Iisuse, luminează-ne pe noi, întunecații;

   Iisuse, curățește-ne pe noi, întinații;

   Iisuse, scoate-ne pe noi, desfrânații;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri îndoielnice având înăuntru, Petru se afunda; iar văzându-Te, Iisuse, fiind cu trup și umblând pe apă, Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu adevărat și, primind mâna Ta cea mântuitoare, a zis: Aliluia!

 

Icosul al  4-lea

Auzit-a orbul, Doamne, că Tu treci pe cale și a strigat: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă; și chemându-l i-ai deschis ochii. Luminează cu mila Ta și ochii cei cugetători ai inimii noastre, ale celor ce grăiesc:

   Iisuse, ziditorul celor de sus;

   Iisuse, răscumpărătorul celor de jos;

   Iisuse, pierzătorul celor de dedesubt;

   Iisuse, înfrumusețătorul făpturilor;

   Iisuse, mângâierea sufletelor noastre;

   Iisuse, luminătorul minții noastre;

   Iisuse, veselia inimilor noastre;

   Iisuse, sănătatea trupurilor noastre;

   Iisuse, Mântuitorul nostru, mântuiește-ne;

   Iisuse, luminătorul nostru, luminează-ne;

   Iisuse, izbăvește-ne de tot chinul;

   Iisuse, mântuiește-ne pe noi, nevrednicii;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 5-lea

Precum ne-ai răscumpărat pe noi de demult din blestemul Legii cu sângele cel izvorâtor din Dumnezeu, Iisuse, așa ne scoate și din lanțurile cu care șarpele ne-a împiedicat pe noi, prin patimile cele trupești și prin îndemnările spre desfrânare, și prin trândăvirea cea rea, pe cei ce-Ți cântăm Ție: Aliluia!

 

Icosul al 5-lea

Văzând pruncii evreilor în chip omenesc pe Cel ce a zidit pe om cu mâinile și, cunoscându-L pe El a fi Stăpânul, s-au nevoit cu stâlpări a-I plăcea Lui, strigând: Osana! Iar noi aducem Ție cântare, grăind:

   Iisuse, Dumnezeul cel adevărat;

   Iisuse, Fiul lui David;

   Iisuse, Împăratul cel preaslăvit;

   Iisuse, Mielul cel nevinovat;

   Iisuse, Păstorul cel prealuminat;

   Iisuse, păzitorul prunciei noastre;

   Iisuse, îndreptătorul tinereților noastre;

   Iisuse, lauda bătrâneților noastre;

   Iisuse, nădejdea cea de la moartea noastră;

   Iisuse, viața noastră de după moarte;

   Iisuse, liniștea noastră la judecata Ta;

   Iisuse, dorirea noastră, nu ne rușina pe noi atuncea;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 6-lea

Vestirea și graiurile propovăduitorilor celor de Dumnezeu purtători plinind-o, Iisuse, pe pământ Te-ai arătat și cu oamenii ai viețuit, Cel ce ești neajuns, și durerile noastre le-ai ridicat, de unde cu rănile Tale noi tămăduindu-ne, ne-am deprins a-Ți cânta: Aliluia!

 

Icosul al 6-lea

Răsărit-a în lume lumina adevărului Tău și s-a izgonit înșelăciunea cea diavolească, Mântuitorul nostru, că idolii nerăbdând tăria Ta au căzut, iar noi dobândind mântuire, mulțumire Îți aducem, cântând așa:

   Iisuse, adevărul cel ce izgonești înșelăciunea;

   Iisuse, lumina cea mai presus de toate luminile;

   Iisuse, Împărate, întăritorul tuturor tăriilor;

   Iisuse, Dumnezeule, Cel ce petreci întru milă;

   Iisuse, pâinea vieții, satură-ne pe noi, cei flămânzi;

   Iisuse, izvorul înțelepciunii, adapă-ne pe mine, cei însetați;

   Iisuse, veșmântul cel de veselie, îmbracă-ne pe noi, cei întinați;

   Iisuse, acoperământul cel de bucurie, acoperă-ne pe noi, nevrednicii;

   Iisuse, dătătorul celor ce cer, dă-ne să plângem pentru păcatele noastre;

   Iisuse, Cel ce afli pe cei care Te caută, află și sufletele noastre;

   Iisuse, deschizătorul celor ce bat, deschide inima noastră cea ticăloasă;

   Iisuse, răscumpărătorul păcătoșilor, curățește fărădelegile noastre;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 7-lea

Vrând să descoperi taina cea ascunsă din veac, ca un miel spre junghiere Te-ai adus, Iisuse, și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, și ca un Dumnezeu din morți ai înviat și cu slavă la ceruri Te-ai înălțat și ne-ai ridicat pe noi, care-Ți cântăm Ție: Aliluia!

 

Icosul al  7-lea

Arătat-a făptură minunată, arătându-Se nouă, Făcătorul; că din Fecioară, mai presus de fire S-a întrupat și din mor­mânt a înviat, nestricând pecețile, și la apostoli prin ușile încuiate a intrat cu trupul. Drept aceea, minunându-ne, cu credință grăim acestea:

   Iisuse, Cuvântul cel necuprins;

   Iisuse, Cuvântul cel nevăzut;

   Iisuse, puterea cea neajunsă;

   Iisuse, înțelepciunea cea mai presus de cuget;

   Iisuse, Dumnezeirea cea de necuprins în scris;

   Iisuse, domnia cea nenumărată cu anii;

   Iisuse, împărăția cea nebiruită;

   Iisuse, stăpânirea cea fără de sfârșit;

   Iisuse, tăria cea preaînaltă;

   Iisuse, puterea cea veșnică;

   Iisuse, Făcătorul nostru, miluiește-ne;

   Iisuse, Mântuitorul nostru, mântuiește-ne;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 8-lea

Văzând străină întruparea lui Dumnezeu, să ne înstrăinăm din lumea cea deșartă și mintea spre cele dumnezeiești să o suim, că pentru aceasta Dumnezeu pe pământ S-a pogorât, ca să ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cântăm Lui: Aliluia!

 

Icosul al 8-lea

Cu totul era între cei de jos, și dintre cei de sus nicicum nu S-a despărțit Cel negrăit, când de voie pentru noi a pătimit, și cu moartea Sa moartea noastră a omorât-o, iar cu învierea Sa, a dăruit viață celor ce-I cântă:

   Iisuse, bucuria inimii;

   Iisuse, tăria trupului;

   Iisuse, lumina sufletului;

   Iisuse, repejunea minții;

   Iisuse, bucuria cunoștinței;

   Iisuse, nădejdea cea aleasă;

   Iisuse, pomenirea cea preaveșnică;

   Iisuse, lauda cea mai presus de ceruri;

   Iisuse, slava mea cea preaînaltă;

   Iisuse, dorirea noastră, nu ne lepăda pe noi;

   Iisuse, Păstorul nostru, caută-ne pe noi;

   Iisuse, Mântuitorul nostru, mântuiește-ne;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 9-lea

Toată firea îngerească, Iisuse, fără de încetare slăvește preasfânt numele Tău în ceruri, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt; iar noi, păcătoșii, pe pământ, cu buze de tină, cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 9-lea

Pe ritorii cei mult-grăitori îi vedem tăcând ca niște pești fără de glas când voiesc a vorbi despre Tine, Iisuse, Mân­tuitorul meu; că nu se pricep să spună cum Dumnezeu cel neschimbat petreci și om deplin ești. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință grăim acestea:

   Iisuse, Dumnezeul cel preaveșnic;

   Iisuse, Împăratul împăraților;

   Iisuse, Stăpânul stăpânitorilor;

   Iisuse, Judecătorul celor vii și al celor morți;

   Iisuse, nădejdea celor fără de nădejde;

   Iisuse, mângâierea celor ce plâng;

   Iisuse, slava săracilor;

   Iisuse, nu ne judeca pe noi după faptele noastre;

   Iisuse, curățește-ne după mare mila Ta;

   Iisuse, izgonește de la noi trândăvirea;

   Iisuse, luminează-ne gândul cel tainic al inimii;

   Iisuse, dă-ne aducere aminte de moarte;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 10-lea

Vrând să mântuiești lumea, Răsăritule al răsăriturilor, venind către apus, la firea noastră cea întunecată, Te-ai smerit până la moarte; drept aceea, s-a preaînălțat numele Tău mai mult decât tot numele și de la toate făpturile cerești și pământești auzi: Aliluia!

 

Icosul al 10-lea

Împărate cel preaveșnic, Mângâietorule cel adevărat, Hristoase, curățește-ne pe noi de toată întinăciunea, precum ai curățit pe cei zece leproși, și ne tămăduiește pe noi, precum ai tămăduit sufletul cel iubitor de argint al lui Zaheu vameșul, ca să cântăm Ție cu umilință acestea:

   Iisuse, vistierul cel nestricat;

   Iisuse, bogăția cea neîmpuținată;

   Iisuse, hrana cea tare;

   Iisuse, băutura cea nesecată;

   Iisuse, îmbrăcămintea săracilor;

   Iisuse, folositorul văduvelor;

   Iisuse, apărătorul celor lipsiți;

   Iisuse, ajutătorul celor osteniți;

   Iisuse, călăuzitorul celor străini;

   Iisuse, cârmaciul celor ce înoată pe mare;

   Iisuse, liniștea celor învăluiți;

   Iisuse, Dumnezeule, ridică-ne pe noi, cei căzuți;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 11-lea

Cântare cu totul de umilință aducem Ție noi, nevrednicii, și strigăm Ție ca și cananeeanca: Iisuse, miluiește-ne, că nu avem fiică, ci trup, care cumplit este stăpânit de diavolul, și cu patimi, și cu urgie este aprins, și dă-ne tămăduire nouă, celor ce-Ți cântăm: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea

Luminătorul cel primitor de lumină al celor din întunericul necunoștinței, Pavel, care mai înainte Te prigonea pe Tine, socotind puterea glasului cel de Dumnezeu înțelepțitor, și-a limpezit pornirea cea rea a sufletului. Așa și mie luminează-ne luminile cele întunecate ale sufletului, ale celor ce grăim Ție:

   Iisuse, Împăratul nostru cel preatare;

   Iisuse, Dumnezeul nostru cel preaputernic;

   Iisuse, Domnul nostru cel fără de moarte;

   Iisuse, Ziditorul nostru cel preaslăvit;

   Iisuse, Îndreptătorul nostru cel preabun;

   Iisuse, Păstorul nostru cel preaîndurat;

   Iisuse, Stăpânul nostru cel preamilostiv;

   Iisuse, Mântuitorul nostru cel preamilosârd;

   Iisuse, luminează-ne mintea cea întunecată cu patimile;

   Iisuse, tămăduiește-mi trupul cel rănit cu păcatele;

   Iisuse, curățește-ne mintea de gândurile cele deșarte;

   Iisuse, păzește-ne inima de poftele cele viclene;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 12-lea

Dăruiește-ne har, Dezlegătorule al tuturor datoriilor, Iisuse, și ne primește pe noi cei ce ne pocăim, precum ai primit pe Petru, care s-a lepădat de Tine, și mă cheamă pe noi, trândavii, precum de demult pe Pavel, care Te prigonea pe Tine, și ne auzi pe noi, cei ce-Ți cântăm Ție: Aliluia!

 

Icosul al 12-lea

Slăvind învierea Ta, Te lăudăm toți și credem cu Toma că Domn și Dumnezeu ești, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui, și vei veni să judeci viii și morții. Atunci ne învrednicește șederii de-a dreapta și pe noi cei ce zicem:

   Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuiește-ne;

   Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-ne;

   Iisuse, căldura cea iubită, încălzește-ne;

   Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-ne;

   Iisuse, veșmântul cel luminat, înfrumusețează-ne;

   Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-ne;

   Iisuse, piatra cea scumpă, strălucește peste noi;

   Iisuse, soarele dreptății, luminează-ne;

   Iisuse, lumina cea sfântă, strălucește peste noi;

   Iisuse, de durerile cele sufletești și trupești izbăvește-ne;

   Iisuse, scoate-ne din mâna potrivnicului;

   Iisuse, izbăvește-ne de focul cel nestins și de alte chinuri veșnice;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul al 13-lea

O, preadulce și întru-tot-îndurate Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primește acum această puțină rugăciune a noastră, precum ai primit cei doi bani ai văduvei, și păzește moștenirea Ta de vrăjmașii cei văzuți și de cei nevăzuți, de venirea altor neamuri asupra noastră, de neputințe și de foamete, de toate necazurile și rănile cele aducătoare de moarte, și de chinurile cele viitoare scoate-ne pe toți, care cântăm Ție: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)


După aceasta se zice iarăși Icosul 1: Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor ...,

Și Condacul 1: Apărătorule cel mai mare și Doamne ...

 

Icosul 1

Făcătorule al îngerilor și Doamne al puterilor, deschide-ne nouă, nepricepuților, mintea și limba, spre lauda preacuratului Tău nume, precum ai deschis auzul și limba celui surd și gângav de demult, ca să grăim și noi acestea:

   Iisuse preaminunate, mirarea îngerilor;

   Iisuse preaputernice, izbăvirea strămoșilor;

   Iisuse preadulce, slava patriarhilor;

   Iisuse preaslăvite, tăria ocârmuitorilor;

   Iisuse preaiubite, plinirea prorocilor;

   Iisuse preaminunate, întărirea mucenicilor;

   Iisuse prealine, bucuria călugărilor;

   Iisuse preamilostive, dulceața preoților;

   Iisuse preaîndurate, înfrânarea pustnicilor;

   Iisuse preadulce, bucuria preacuvioșilor;

   Iisuse preacurate, mintea cea întreagă a celor curați cu fecioria;

   Iisuse cel mai înainte de veci, mântuirea păcătoșilor;

   Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

Condacul 1

Glasul 8

Apărătorule cel mai mare și Doamne, Biruitorul iadului, izbăvindu-ne de moartea cea veșnică, cele de laudă aducem Ție noi, robii Tăi și zidirea Ta. Ci, ca Cel ce ai îndurări nenumărate, de toate nevoile ne izbăvește pe noi, care-Ți cântăm Ție: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne!

 

RUGĂCIUNIE CĂTRE DOMNUL NOSTRU

IISUS HRISTOS

Făcută de Sfântul Isaac Sirul

 

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile noastre. Cu patimile Tale, vindecă patimile noastre. Cu rănile Tale, tămăduiește rănile noastre. Cu Sângele Tău, curățește sângele nostru și amestecă în trupurile noastre mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul ne-a adăpat. Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea noastră, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul nostru cel pălmuit de potrivnici. Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe cruce, să ne tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fețele noastre cele întinate în fărădelegi. Duhul Tău, pe care l-ai încredințat Tatălui când erai pe Cruce, să ne povățuiască spre Tine, prin harul Tău. Nu avem inimă plină de durere ca să Te căutăm. Nu avemm pocăința, nici umilința care întorc pe fii la moștenirea lor. Nu avem lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea noastră cu cele lumești și nu poate să caute spre Tine cu durere. S-a răcit inima noastră de atâtea ispite și nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Vistie­rul bunătăților, dăruiește-ne pocăință neștirbită și inimă îndurerată, ca să pornim cu tot sufletul în căutarea Ta; căci fără de Tine ne vom înstrăina de tot binele. Dă-ne așadar, Bunule, harul Tău. Tatăl, Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani și mai înainte de veci, să înnoiască în noi închipuirea icoanei Tale. Te-am părăsit, Doamne; să nu ne părăsești. Am ieșit de la Tine; ieși în căutarea noastră. Du-ne la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-ne între oile turmei Tale preaalese. Hrănește-ne împreună cu ele din verdeața dumnezeieștilor Tale Taine. Căci inima lor curată este sălașul Tău și se vede într-însa strălucirea descoperirilor Tale. Strălucirea Ta este mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri și în toate felurile de chinuri. Acestei străluciri ne învrednicește și pe noi, nevrednicii, cu harul și cu iubirea de oameni în vecii vecilor. Amin.

 

Și se face otpustul:

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin.